RMN-ul este folosit la scară largă pentru diagnosticarea rapidă și precisă, din timp, a unor afecțiuni medicale, inclusiv accident vascular cerebral, cancer sau leziuni sportive. Deși e vorba despre proceduri imagistice standard, în cazul RMN-ului, dacă mai e implicată și utilizarea agenților de contrast, confuzia pacienților este în continuare una considerabilă.
Înțelegerea diferențelor dintre cele două tipuri de RMN, cu agenți de contrast și fără agenți de contrast, poate contribui la pregătirea mai eficientă pentru scanare, la o experiență mult mai plăcută și fără stres sau anxietate.
RMN-ul este recomandat de obicei atunci când se dorește diagnosticarea precisă a unei afecțiuni sau a unei leziuni. Cu ajutorul său se monitorizează răspunsul la tratamente pentru afecțiuni grave: tumori, cancer, ciroze, boli de ficat sau de rinichi.
Spre deosebire de un CT (tomografie computerizată), un RMN nu folosește radiații ionizante la scanare, e mai sigur din acest punct de vedere și mult mai detaliat dacă ne gândim la imaginile generate în urma scanărilor. Folosirea substanței de contrast sau a agenților de contrast e o decizie ce aparține echipei de medici care se ocupă de pacienți (medic specialist și radiolog) și depinde de afecțiuni și istoricul medical al pacienților.
RMN cu substanță de contrast: când se recomandă, care sunt pacienții care îl pot face și ce riscuri implică?
Pentru un RMN cu substanță de contrast se va folosi o substanță specială pentru imagini detaliate, mai clare, ale unor țesuturi și organe, în așa fel încât diagnosticul să fie unul precis. Agenții de contrast pe bază de gadoliniu sunt cele mai folosite tipuri de substanțe de contrast, având un profil de siguranță ridicat, se elimină de regulă ușor din corp și permit vizualizarea optimă a patologiilor.
Spre deosebire de un RMN fără substanță de contrast, la cel cu agenți de contrast se pot observa chiar și cele mai mici diferențe între țesuturi și organe, fiind util atunci când se dorește detectarea unei probleme medicale specifice: tumori, alte tipuri de cancer, o infecție, un abces sau leziuni inflamatorii precum cele apărute în scleroza multiplă.
Procesul de scanare a pacientului este diferit și el față de varianta fără substanță de contrast. Întâi are loc o scanare fără substanță de contrast, după care se rescană corpul pacientului după injectarea intravenoasă a substanței de contrast.
Specialistul în radiologie poate detecta imediat orice fel de schimbări apărute între cele două scanări. În caz că există cancer sau abces infecțios, substanța de contrast va fi captată de zona respectivă, făcând țesutul afectat sau marginile leziunii mult mai vizibile față de restul țesuturilor din jur.
Orice fel de anomalii vor fi identificate mult mai simplu cu această dublă scanare, înainte de administrarea agentului de contrast și după administrarea sa. RMN-ul cu agenți de contrast nu se va recomanda de fiecare dată când e nevoie de un RMN, fiind de un real folos doar dacă discutăm despre țesuturi moi, organe sau vase de sânge.
Dacă un RMN fără substanță de contrast nu a oferit suficiente răspunsuri și imaginile nu sunt foarte clare, se apelează și la varianta cu substanță de contrast.
În afară de cancer sau tumori, RMN-ul cu substanță de contrast se va recomanda și pacienților cu boli neurologice, pentru identificarea leziunilor, infecțiilor și anomaliilor vasculare, dar și pacienților cu probleme cardiovasculare, pentru a vedea mai bine vasele de sânge, a observa circulația sângelui și a identifica afecțiunile mușchiului inimii.
Uneori, RMN-ul cu agenți de contrast e util în caz de inflamații ale țesuturilor moi și infecții localizate, ale articulațiilor și organelor abdominale.
Dacă a fost vorba și de o intervenție chirurgicală, cu un RMN cu substanță de contrast se poate vedea clar diferența între cicatrici și tumori recurente. La pacienții care suferă de boli oncologice, RMN-ul cu agenți de contrast va fi necesar pentru screening și monitorizare la un cancer metastazat, în vreme ce la pacienții cu boli neurologice va fi folosit pentru a găsi explicații pentru simptome fără cauze clare, dacă există suspiciune de accidente vasculare cerebrale sau dacă apar dureri de cap cronice.
Prezența anevrismelor, vasculitelor sau suspiciunilor de cancer la sân vor conduce în cele mai multe cazuri la recomandări pentru RMN cu substanță de contrast.
RMN-ul cu agenți de contrast nu e recomandat pacienților în următoarele scenarii:
- Există boli renale severe – dializă sau bolile renale în curs de tratare, dar severe. Riscul de fibroză sistemică nefrogenică este crescut la acești pacienți, deci e nevoie de testarea funcției renale (eGFR) înainte de a intra în aparatul pentru RMN;
- Există reacții alergice – dacă pacientul are istoric medical în care au fost reacții severe alergice la substanțe de contrast de orice fel, se analizează oportunitatea utilizării sau se renunță la RMN-ul cu agenți de contrast;
- Există o sarcină în curs – se evită RMN-ul cu substanță de contrast la gravide, fiind utilizat doar dacă este absolut necesar și beneficiile depășesc riscurile.
Întotdeauna pacientul este întrebat despre istoricul medical și despre prezența acestor probleme menționate anterior înainte de a se începe scanarea în timpul RMN-ului. Se recomandă testarea creatininei serice și calcularea ratei de filtrare glomerulară înainte de RMN-ul cu substanță de contrast.
Diagnosticarea afecțiunilor cerebrale sau de la nivelul coloanei vertebrale va presupune adesea o scanare RMN cu substanță de contrast pentru un diagnostic rapid și precis, evitându-se testele și analizele ulterioare multiple.
Riscurile implicate de un RMN cu substanță de contrast există și trebuie să fim conștienți de ele:
- Efecte adverse ușoare – stare de rău temporară, greață, amețeală, senzație de căldură în corp;
- Reacții alergice – rare, dar există și se manifestă de obicei la nivelul pielii, dispărând treptat;
- Probleme cu rinichii – substanța de contrast poate fi procesată mai greu dacă funcția renală este deja afectată;
- Dureri de cap sau durere la locul injecției substanței de contrast;
- Senzație de rece la locul injectării substanței de contrast;
- Gust metalic în gură pe moment.
RMN fără substanță de contrast: când se recomandă, care sunt pacienții care îl pot face și cum ajută în diagnosticare?
Dacă la RMN-ul cu substanță de contrast se foloseau agenți de contrast pentru a observa mai bine ce se întâmplă în interiorul organismului uman, la varianta fără substanță de contrast (RMN nativ), agenții dispar din discuție.
Pacientul intră doar în aparatul special și are loc o singură scanare. Chiar și așa se obțin imagini clare și detaliate pe care se poate baza medicul pentru un diagnostic corect. Un RMN fără substanță de contrast poate să detecteze o tumoră de mari dimensiuni, dar adesea doar cu substanță de contrast se pot vedea tumorile mici, dimensiunea lor corectă și raportul exact cu organele din jur. În aproximativ 85% din cazuri, scanările RMN se efectuează fără substanță de contrast.
De regulă, se solicită un RMN fără substanță de contrast pentru țesuturile moi, oase (pentru edem sau măduvă) sau organe interne, fără a fi necesară o observare detaliată a sistemului circulator în toată complexitatea sa.
În practică, RMN-ul fără agenți de contrast este cerut când apar probleme musculare și de schelet, infecții, inflamații sau probleme de coloană vertebrală grave (de la fracturi vertebrale la hernii de disc și stenoză spinală), dar și anumite evaluări neurologice. Anumite afecțiuni ale vaselor de sânge, blocaje arteriale, anevrismul sau problemele de circulație localizate vor fi pe lista problemelor ce vor trimite pacienții la RMN fără substanță de contrast.
Un screening structural general pentru țesuturi moi, organe sau structuri pelviene, în căutarea chisturilor sau anomaliilor structurale, va presupune și o recomandare pentru RMN fără substanță de contrast. Ca o regulă generală, pacienții care nu pot primi agenții de contrast din cauza unor probleme medicale (funcție renală scăzută) sau contraindicațiilor (sarcina) vor fi candidați pentru un RMN nativ.
Monitorizarea unor tumori de mari dimensiuni stabile, deja diagnosticate, poate fi realizată și prin RMN-uri fără agenți de contrast. Se adaugă pe lista afecțiunilor care vor putea fi evaluate și cu ajutorul RMN-ului simplu: traumele, leziunile la nivelul articulațiilor, precum și anumite procese inflamatorii cerebrale sau de la coloană vertebrală.
Alegerea între RMN cu agenți de contrast și fără substanță de contrast o va face doar medicul specialist împreună cu radiologul, în funcție de obiectivele diagnosticului și de istoricul medical al pacientului.
Este important să se discute din timp cu medicul dacă există claustrofobie sau implanturi metalice (pentru a se verifica compatibilitatea cu câmpul magnetic), indiferent de tipul de RMN recomandat. RMN-ul fără substanță de contrast durează adesea mai puțin și este o procedură non-invazivă.
La investigația cu substanță de contrast, timpul total poate crește cu aproximativ 5-10 minute pentru repetarea secvențelor după injectare. Pregătirea pentru un RMN fără substanță de contrast e minimă; la cel cu substanță de contrast e necesară verificarea prealabilă a funcției renale prin analize de sânge.
